Chiriași sau proprietari datori la bancă? Iată răspunsul!

Nicoleta Ungureanu 14/03/2016

Puși în situația de a ne asuma statutul de chiriaș sau proprietar dator la bancă, ne aflăm întotdeauna în dificultate. Fiecare dintre cele două opțiuni are avatajele și dezavantajele ei, de aceea este bine să facem o analiză detaliată a proprităților și obligațiilor noastre, înainte de a recurge la una dintre acestea.

Majoritatea oamenilor preferă să închirieze o locuință, temându-se să devenină proprietari ai unei locuințe, dar datori la bancă în același timp. De multe ori, statul în chirie pare o opțiune bună și mai puțin stresantă decât datoriile la bănci.

Întrebarea este dacă această opțiune de dovedește bună, calculând avantajele pe o perioadă îndelungată de timp. Printr-un calcul simplu și o analiză realistă asupra acestei probleme reiese faptul că statul în chirie s-ar putea dovedi o soluție bună, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece aceasta nu-ți aduce stabilitate pentru viitor, în timp ce cumpărarea unei locuințe prin credit oferă încredere.

Iată însă care sunt avantajele statului în chirie, din punctul de vedere al celor care atunci când au de ales între chirie sau datorie la bancă nu se gândesc de două ori:

Scăparea de stresul ratei la bancă

Bineînțeles, aceasta este una dintre cauzele principale,a șa cum am menționat și anterior. Unii dintre noi suportăm mai greu presiunea psihologică pe care o pune asupra noastră asumarea unei asemenea datorii, pe o perioadă de zeci de ani.

Lipsa grijilor deținerii unei proprietăți

Statutul de chiriaș te scutește și de responsabilitățile deținerii unei proprietăți, cum ar fi plata taxelor/impozitelor sau a remedierii eventualelor defecțiuni. De asemenea, renovările în locuință sau uzura mobilei devine o problemă pe acre proprietarul trebuie să o rezolve și nu chiriașul.

Flexibilitate

Momentul rămânerii fără un jib pentru o perioadă de timp sau necesitatea mutării într-un alt oraș nu este o problemă care aduce presiune asupra chiriașilor, fiind flexibili la astfel de schimbări.

About the Author