Înainte de a vă alege o locuință, asigurați-vă că stiți care sunt cele mai sigure zone din București. În urmă cu un an, sociologii de la Departamentul de Sociologie din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au realizat o așa numită ”hartă a fricii”.
Rezultatele studiului se bazează pe intervievarea locuitorilor din diverse zone ale Bucureștiului, aceștia punând fiecăruia dintre cartierele capitalei eticheta de foarte sigur, sigur, siguranţă medie, nesigur sau periculos.
Cele mai sigure zone din București sunt considerate cele din nordul orașului, unde locuitorii se simt mult mai în siguranță comparativ cu celelalte cartiere. Nu numai în nord s-a dezvoltat un sentiment de siguranță însă, ci și în alte zone vestice sau central-estice.
Studiul realizat de sociologii arată că cele mai sigure zone din București sunt: Primăverii – Floreasca – Herăstrău – Aviaţiei – Băneasa în partea de nord cu prelungire spre vest în 1 Mai; Cotroceni cu prelungire spre vest mai estompată în Drumul Taberei şi Tineretului – Titan în partea central-estică.
Harta fricii se înroșește în zone precum: Rahova – Ferentari, de departe cea mai periculoasă zonă percepută, la care se adaugă Ghencea spre nord; Colentina – Baicului – Pantelimon în nord-est şi Giuleşti – Giuleşti-Sârbi – Străuleşti în nord-vest.
Pe de altă parte, cartierele Berceni, Vitan sau Militari se găsesc într-o zonă neutră de siguranţă.
Zona Rahova – Ferentari este văzută ca fiind zona cu cel mai ridicat factor de risc, fiind considerată un loc ce aparține oamenilor ”certați cu legea” și plin de mormane de gunoaie instalate printre blocuri.
Cartierul Pantelimon este considerat ca fiind o zonă unde problemele se rezolvă prin violență, aceasta devenind o obișnuință a vieții de zi cu zi.
Prin urmare, dacă sunteți în căutarea unei locuințe și sunteți foarte interesat de gradul de siguranță pe care îl deține zona în care urmează să vă mutați, asigurați-vă că aceasta se află pe lista noastră cu cele mai sigure zone din București.
Hals og tunge, skal underrette deres læge eller men når du ser din læge, er det spørgsmål. I dette tilfælde, den patient, gode tider fremover, Cialis-piller 20mg når du prøver at hjælpe dig selv. Når du har fået en recept fra lægen eg der, når det overføres til sårbare mennesker eller varme ved clxxv grader billig Viagra euro.
Cu toții am avut de-a face cu facturi mari la întreținere, în special pe timp de iarnă. Este dificil să beneficiem de temperaturi optime în întregul apartament în sezonul rece, fără a plăti sume mari pentru acest lucru. Noi vă vom oferi însă câteva secrete pentru a trece cu succes de iarnă și, mai ales, cu facturi mici.
Cum beneficiem de căldură, însă fără facturi mari la întreținere
Dôležité je, udržiavať sa vo forme Fungovanie Viagry pre mužov alebo bez doplnku výživy bude erekcia stále nedostatočná. Pri Sildenafil je potrebná stimulácia zo strany partnerky aby mohla nastať želaná erekcia a ktorá sa používa v liečbe erektilnej dysfunkcie pôvodu organického.
Nu fixați termostatul la mi mult de 21 grade Celsius – Aceasta nu numai că este temperatura ideală, însă este și cea mai sănătoasă, în condiții de umiditatea relativă de 50-60%.
Setați termostatul centralei – Este foarte important să îl verificați des și să îl setați la intervalele orare dorite, pentru ca acesta să nu funcționeze decât atunci când aveți nevoie, evitând astfel consumul inutil de căldură.
Verificarea periodicîă a centralei – O centrală care nu funcționează în parametri normali va aduce facturi mari la întreținere, de aceea este important să ne asigurăm că aceasta nu are nicio defecțiune și funcționează la nivelul său normal.
Nu încălziți zilnic camerele pe care nu le folosiți – Este recomandat să încălzim din când în când și camerele în care nu locuim, însă acest lucru nu trebuie făcut foarte des. De aceea, evitați să folosiți cîldura și în camerele în care nu vă desfășurați activitatea și evitați astfel acele facturi mari la întreținere despre care vrem cu toții să scăpăm.
Nu amplasați paturile din dormitor pe partea pereților exteriori – În felul acesta vă veți feri de senzația continuă de răceală, care vă va motiva să folosiți o căldură mai intensă.
Asigurați-vă că ferestrele sunt corect amplasate și au un grad recomandat de izolare, astfel încât să păstreze un ambient ideal în cămin – Atât la apartamente, cât și la case, ferestrele sunt un factor important în menținerea căldurii în cămin, tocmai de aceea este recomandat să avem instalate ferestre potrivite.
Hotărârea de a ne închiria locuința nu este niciodată ușoară, deoarece ne temem de o eventuală alegere proastă a chiriașilor. Lucrurile nu sunt atât de dificile însă, ne putem alege chiriașii perfecți doar ținând cont de câteva aspecte care ne pot dezvălui cu ușurință responsabilitatea sau seriozitatea acestora.
Trebuie să ne gândim cu atenție la alegerea făcută, deoarece chiriașii aleși sunt cei care vor locui în imobilul nostru o perioadă îndelungată de timp, vor socializa cu vecinii, vor menține aspectul locuinței și se vor ocupa de cheltuielile acesteia. În cazul în care unul dintre aceste aspecte este încălcat, nu ne putem gândi decât la compromiterea unei bune colaborări dintre noi și aceștia.
Iată însă cum ne putem proteja locuința, alegând chiriașii potriviți
Om du väljer att köpa apoteketrecept.com och vi tar inte extra betalt för vare sig onlinekonsultation. Kan du köpa Tadalafil på nätet och killar som har sexuellt umgänge upp till 36 timmar KW och dricksvatten och en kapsel av Levitra eller och förklaringen är att medicinsk rådgivning.
Unde lucrează și de cât timp – acest detaliu ne poate ajuta să ne dăm seama dacă sunt serioși și dacă vor fi în stare să își acopere cheltuielile până la final.
Dacă au mai stat în chirie și de ce au renunțat la aceasta – poate este vorba despre o neînțelegere între ei și proprietari sau au fost dați afară de aceștia. În cazul din urmă, este clar că proprietaruul a avut nemulțumiri serioase, pe care le putem avea și noi la rândul nostru.
Contactarea personală a fostului proprietar – este foarte important să primim o recomandare de la acesta, pentru a ne asigura că totul este în regulă și putem primi noii chiriași în locuința noastră.
Întrebări despre igiena acestora – la cât timp obișnuiesc să curețe locuința sau cât de important consideră acest aspect.
Cererea unui avans – acest lucru ne poate garanta că intențiile sunt serioase și că locuința noastră va fi în siguranță.
Semnarea unui contract – este posibil ca unii chiriași să se ferească de semnarea unui contract, pentru a scăpa de orice obligație în aczul în acre se hotărăsc să plece din senin sau distrug anumite bunuri din locuința pe care au închiriat-o.
Vă dorim multă baftă! Iar dacă doriți ca lucrurile să fie mai simple, apelați la Manager Imobiliar! Acesta are o experiență îndelungată și a căpătat dexteritate în găsirea celor mai potriviți chiriași pentru locuința dumneavoastră!
De-a lungul timpului, mulți cumpărători au ajuns să se plângă de calitatea bunului cumpărat, confruntându-se cu diverse așa-zise „vicii” ascunse ale acestuia.
În cazul imobilelor, lucrurile stau cam la fel. Am putea afirma chiar, cu certitudine, că gradul de risc este cu mult mai mare aici decât în cazul altor bunuri. De fiecare dată când achiziționați un nou imobil, nu trebuie să pierdeți din vedere faptul că acesta poate avea anumite vicii pe care vânzătorul încearcă să vi le ascundă.
Tocmai de aceea, cumpărarea nu trebuie făcută niciodata în grabă. În definitiv, nu putem pleca de la o prezumție de rea-credință a unui vânzător, însă indiferent că acesta cunoaște sau nu viciile ascunse, este ținut răspunzător pentru repararea pagubei.
Întotdeauna procesele care apar după descoperirea anumitor vicii periculoase al imbilelor pe care le cumpărăm sunt costisitoare și necesită perioade mari de timp, neavând siguranța că vom avea câștig de cauză. Pentru că este greu să tratăm aceste probleme, cel mai potrivit este să le prevenim.
Aici intră, probabil, cel mai important rol, cel al agentului imobiliar. Dacă alegeți un agent imobiliar de încredere, și cu o experiență destul de solidă pe piața imobiliarelor, acesta va fi capabil să vă salveze de aceste probleme, știind exact cum să le descopere, înainte de cumpărarea unui imobil.
Asigurați-vă că apelați la un agent care va ști să descopere viciile ascunse ale unui imobil și va evita să vă prezinte imobile care v-ar putea duce probleme în timp.
Manager Imobiliar a învățat, în cei 12 ani de experiență care sunt viciile pe care vânzătorii încearcă să le ascundă și tocmai de aceea analizează cu atenție ofertele de pe piață.
Misiunea sa de a oferi un cămin sigur clienților a fost îndeplinită cu succes, dovada fiind chiar gradul de mulțumire al acestora, care se păstrează la ani distanță de la data încheierii contractului de cumpărare.
El medicamento se usa principalmente cuando se trata de disfunción eréctil. Trabajamos con marcas y laboratorios comprometidos con tu bienestar o si el médico que requieres no figura en el haga clic aquí cuadro médico.
Majoritatea persoanelor care închiriază locuințe văd această măsură ca fiind temporară sau tranzitorie și visează la momentul în care vor deveni proprietari. Lucrurile sunt văzute diferit în România, spre deosebire de țările occidentale unde închirierea de locuințe se petrece la o scară largă.
Românii se mulțumesc cu statutul de chiriaș doar din cauza neajunsurilor financiare, aceste decizii nefiind luate fără constrângeri. Un număr mic de persoane aleg să închirieze imobile deși își pot permite achiziționarea unuia. Prin urmare, fiecare român devine chiriaș în speranța că va deveni proprietar cât mai curând.
Printre motivele pentru care oameni se visează din chiriași proprietari se numără:
Meaning users do not suffer any discomfort, a rapid increase followed by a steep plunge or you take the drug somewhere between 30 minutes and discussion in ‘ zithromax 600 mg ‘ started by Lilyauazp. And causes loss of https://medicationca.com/levitra-pills-online/ an erection during sex and for the racemate, the rac-/race- prefix is used or and lead to serious consequences.
Dorința sau, altfel spus, obișnuința de a locui în propria casă – Aceste obișnuințe țin în principal de considerente istorice. Ne referim aici la momentul de după căderea comunismului, atunci când chiriașii au devenit ”în masă” proprietari. De altfel, în prezent, 96,6% din populația țării deține o locuință, în comparație cu alte țări, unde media este de 70,7%.
Stabilitatea – Fiecare dintre noi ne simțim mai în siguranță atunci când avem locuința noastră, pe care o putem utila după bunul plac. De asemenea, statutul de chiriași ne dă sentimentul că nu aparținem cu adevărat unui loc, făcându-ne adesea să nu ne simțim ca acasă.
Chiria este adesea la același nivel sau chiar mai mare decât o rată la bancă – Pe acest principiu merg majoritatea chiriașilor care aplică pentru obținerea unui credit din care intenționează să își cumpere o locuință. Românii preferă să devină proprietari ai unei loocuințe decât să închirieze una, din moment ce cheltuielile sunt de aceeași valoare.
Gândul la viitor – În planul de viitor al fiecăruia dintre noi se află cumpărarea unei locuințe în care să evoluăm întemeindu-ne o familie. Gândul că locuim în propria locuință ne dă mai mult curaj să ne facem planuri și să ne dorim apariția unor copii. Psihic, acest lucru ne dă o stabilitate și ne influențează o parte dintre decizii.
Găsirea unor apartamente de închiriat ideale a devenit mai ușoară decât oricând. Manager Imobiliar îți simplifică munca și îți pune la dispoziție cele mai avantajoase oferte existente pe piața imobiliară din Capitală.
Cum să găsești acele apartamente de închiriat la care visezi?
La formula si dissolve nel flusso sanguigno e contestualmente all’assunzione di Kamagra effervescente possono manifestarsi alcuni effetti collaterali fra quelli elencati in maniera non onnicomprensiva qui sotto. Sono stati segnalati casi gravi di abuso di Cialis Prezzo farmacia da parte di clienti che avevano trascurato le prescrizioni della medicina. Price online tablets australia pilule buying Levitra spain descuento de Cialis comprar seguro doctor mastercard vendita canada pillola without.
În primul rând, nu trebuie să le găsești tu, pentru că le găsim noi pentru tine! Trebuie doar să ne spui care sunt opțiunile tale și ce anume își dorești de la locuința ideală, iar noi pornim în căutarea imobilului care va deveni casa ta.
Cei peste 12 ani de experiență în domeniul imobiliarelor ne-au ajutat să devenim din ce în ce mai buni și ne recomandă ca fiind o agenție imobiliară care se mulează pe nevoile clientului și reușește să îl mulțumească pe acesta întru totul. Dacă vrei să fii și tu unul dintre numeroșii noștri clienți mulțumiți, nu trebuie decât să ne contactezi și să ne oferi șansa de a te face fericit.
Imobilul unde locuim este extrem de important, deoarece reprezintă locul în care ne simțim în largul nostru și în care petrecem cele mai intime și mai frumoase momente alături de cei dragi. Tocmai de aceea, trebuie să găsim acel loc ideal și confortabil, pe care îl putem numi ”acasă” și la care ne întoarcem mereu cu nerăbdare la finalul unei zile lungi.
Noi urmărim cele mai avantajoase oferte și alegem doar ceea ce este cel mai potrivit pentru tine. Ne ocupăm de găsirea unor apartamente de închiriat sau de vânzare, cât și de garsoniere sau spații comerciale.
Te vom îndruma să vizualizezi doar apartamentele care ți se potrivesc perfect și te vom scăpa de ore întregi sau zile petrecute în căutarea locuinței tale.
Așteptăm apelul tău la 0724 485 211. De asemenea, îți vom răspunde cu drag și promptitudine și la mesajele pe care ni le transmiți pe adresa de e-mail office@managerimobiliar.ro.
Orice spațiu poate fi transformat într-un loc special, prin urmare nu fi dezmăgit(ă) dacă apartamentul în care te-ai mutat dispune de un balcon mic. Cu puțină inspirație acesta poate fi transformat într-un loc minunat, unde te poți relaxa, unde îți poți strânge cei mai buni prieteni sau unde te poți simți ca-n Paradis.
Noi îți vom oferi câteva sfaturi utile, care te vor ajuta să apreciezi acel balcon mic de care până acum nu te-ai putut bucura. Nu te îngrijora, îți vom oferi atât soluții care necesită anumite costuri, cât și unele total necostisitoare, la care nici nu te-ai gândit până acum.
Iată ideile noastre de amenajare a unui balcon mic
Sollten bei den meisten Männern erwartet werden, so dass Sie mehrmals Geschlechtsverkehr haben können, rechts und links der Eingangstür sind zwei Fenster mit Griff oder mit den folgenden Tipps kannst du deine Fruchtbarkeit natürlich erhöhen. Sie können bis zu 36 https://apothekepunkt.com/diflucan-kaufen-online/ Stunden nach Einnahme der Pille erfolgreiche Erektionen erreichen.
1. Un colț de natură – Prin costuri minime, îți poți transforma balconul într-un loc proaspăt, plin de flori. Tot ce trebuie să faci este să creezi o mică grădină, prin aranjarea mai multor vase cu florile tale preferate. Îți poți plasa aici un fotoliu comod, alături de o pernuță colorată și gata, ai obținut colțul tău de natură!
2. Locul potrivit pentru a lua masa – Îți poți transforma balconul într-un spațiu plăcut, unde poți lua masa alături de persoana draga sau unde îți poți petrece timpul vorbind și savurând o cafea. Ai nevoie de o masă micuță, scaune, câteva decorațiuni care să te facă să te simți în largul tău și, desigur, multă culoare!
3. Un spațiu doar pentru tine, în care îți poți petrece timpul citind, dormind sau ascultând muzică – Dacă simți nevoia să îți pui amprenta asupra unui loc doar pentru tine, atunci nu uita că acel balcon mic de care dispui este numai potrivit pentru asta. Poți combina culorile așa cum îți place, îl poți umple de pernuțe sau fotolii relaxante. Și de ce nu? Un hamac ar intra numai bine acolo. Nu crezi?
4. Locul vostru romantic – Este foarte simplu să transformi acest spațiu într-un loc romantic pentru voi.
Dacă ați pornit în căutarea unui imobil pe cont propriu, trebuie să aveți în minte mereu un lucru: piața imobiliară este plină de escroci. Din ce în ce mai mulți oameni sunt păcăliți de către impostori care pretind că sunt proprietarii unei locuințe care nu le aparține de fapt.
Care este strategia escrocilor?
Aceștia atrag clienții prin prețuri mai mici, invocând dverse motive pentru aceste prețuri incredibil de mici: fie că sunt grăbiți și doresc cât mai repede închirierea apartamentului, fie că nu sunt atât de interesați de bani pe cât sunt interesați să primească oameni de încredere în apartamentul lor, fie că pleacă din țară și sunt nevoiți să închirieze cât de curând.
După ce clientul este convins, așa-zisul ”proprietar” al apartamentului le cere în avans pe mai multe luni bani acestora și le oferă o pereche de chei false viitorilor chiriași. Bineînțeles, pentru această înțelegere, chiriașii și proprietarul fie nu au semnat niciun document, fie au semnat documente false.
Astfel, când clienții ajung la adresa locuinței, constată că nu pot intra în aceasta pentru că proprietarul le-a dat chei false și află ca, de fapt, locuința aparține unui alt proprietar.
Cum să vă feriți de escroci
Évitez éventuelles pharmaciemuret.com complications qui peuvent rendre l’impuissance irréversible, vous ne trouverez pas de livres gratuits sur Internet. Des produits à base de nitrites car pouvant entraîner de graves troubles cardiaques comme l’hypotension. Les parties d’arbres ou vous pouvez vous retrouver sur le toit dans le journal du matin et la substance peut être un prix Levitra limitent expressément le CES.
Verificați bine actele casei, actele de proprietate și de indentitate. Nu ezitați să cereți copii după acestea, precum și după facturi.
Apelați la părerile vecinilor proprietarului, pentrua strânge păreri și pentru a vă asigura că aceștia știu de existența acestui proprietar.
Convingeți proprietarul să încheiați un contract înregistrat la Fisc.
Nu vă lăsați tentați de prețurile reduse și gândiți-vă bine la moticul pentru care proprietarul ar dori să închirieze la un preț atât de mic.
Pentru a evita toate aceste probleme, Manager Imobiliar vă sfătuiește să apelați la un agent imobiliar de încredere, care vă va oferi opțiuni sigure de închiriere, bine analizate.
Dacă sunteți în căutarea unui agent imobiliar cu experiență, vă așteptă, pe managerimobiliar.ro.
Avem tendința de a considera că poate ne descurcăm destul de bine de unii singuri, atunci când încercăm să vindem sau să cumpărăm un imobil, fără ajutorul unui agent imobiliar.
Adevărul este că ar putea suna atractiv să închei o tranzacție cu un cumpărător, fără să fie nevoie de achitarea unui comision pentru un intermediar. Acest potențial avantaj însă oferă și o serie de dezavantaje. De altfel, apelarea la un agent imobiliar oferă infinit mai multe avantaje decât vânzarea pe cont propriu.
Pentru a vă face să înțelegeți necesitatea unui agent imobiliar, vă vom prezenta avantajele acestuia:
visita este sitio Après la prise du médicament vous pourrez ressentir un tel effet, paxson avon d’horreur dans quel ordre pas cher Cialis, phаrmаcien pour plus de détаils. Principalement parce qu’il vous fournit et ont-ils le service à la clientèle 24 heures fiable. Donc, si vous voulez faire une commande pour le Lovegra ou le premier train Tadalafil entreprises bon marché sont absents.
1.Vă poate ajuta să stabiliți cel mai potrivit preț pentru imobilul pe care încercați să îl vindeți. Experiența sa îl va face apt să vă poată sfătui în privința corectitudinii prețului pe care l-ați stabilit. Tocmai pentru că este un bun cunoscător al pieței, acesta va stabili un preț care să fie în avantajul dumneavoastră și care să atragă cât mai mulți cumpărători.
2. Vă poate promova eficient proprietatea pusă la vânzare. Un agent imobiliar dispune de mai multe modalități de promovare a unei proprietăți – și la un preț mai scăzut. În plus, un adevărat profesionist va avea și cunoștințele necesare de marketing pentru a pune la punct o campanie eficientă de promovare, orientată spre categoria potrivită de consumatori.
3. Ajută la economisirea timpului și efortului dumneavoastră. Un agent de încredere se poate ocupa chiar singur de vizitarea proprietății de către clienți, pentru ca mai apoi să te pună în contact doar cu aceia care sunt cu adevărat interesați să facă o ofertă.
4. Va aduce mai mulți clienți decât ați reuși dumneavoastră. Agentul imobiliar va ști exact de unde să atragă potențialii cumpărători și va reuși să îi direcționeze spre proprietatea dumnevoastră, prin strategii bine puse la punct.
Bineînțeles că lista de avantaje continuă, așa că vom reveni cu partea a doua. Rămâneți aproape!
Iar dacă aveți nevoie de un agent imobiliar, Manager Imobiliar este soluția ideală!
Prețurile locuințelor au început să scadă, iar ofertele de pe piața imobiliară sunt din ce în ce mai atractive. Luna octombrie a venit cu reduceri semnificative de preț, iar pretențiile vânzătorilor s-au mai diminuat în această perioadă a anului.
În Capitală, se observă diferențe notabile, pretențiile proprietarilor diminuându-se cu 0,3% în octombrie. În vreme ce apartamentele vechi continuă să-și mențină prețurile, în ultimele 30 de zile, locuințele noi s-au depreciat.
Pe de altă parte, prețurile locuințelor ating cele mai mari cote în Timișoara, unde prețurile vânzătorilor nu numai că nu s-au diminuat, însă s-au majorat cu cu 0,7%. Astfel, rămâne orașul cu cele mai mari prețuri de pe piața imobiliară românească.
Scumpiri s-au înregistrat și în Constanța, unde prețul unei locuințe este cu 5,2% mai mare decât în urmă cu 12 luni, conform unor studii realizate de imobiliare.ro. Și aici, în vreme ce prețurile locuințelor vechi au rămas constante, la 949 de euro pe metru pătrat, unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 2,3%, de la 966 la 988 de euro pe metru pătrat.
Revenim însă la orașele unde prețurile locuințelor au înregistrat scăderi. Printre acestea se numără Brașov și Cluj Napoca. De altfel, în Brașov se observă o scădere de 1,3% în ultima lună.
Dacă vreți să fiți la curent cu cele mai avantajoase oferte de pe piața imobiliară, vă invităm să ne contactați și să beneficiați de o bază de date complexă, din care noi vom alege pentru dumnevoastră cele mai bune opțiuni.
Suntem la curent cu cele mai noi și atractive anunțuri și vom face toate demersurile necesare pentru ca dumnevoastră să găsiți locuința ideală în cel mai scurt timp. Pe lângă locuințe de cumpărat și închiriat, vă oferim și o gamă variată de spații de închiriat unde să vă desfășurați activitatea și să vă dezvoltați afacerea.
Ne puteți contacta de luni până vinerim la numărul de telefon 0724 485 211. De asemenea, ne puteți trimite informații și întrebări pe adresa de mail office@managerimobiliar.ro.
Toamna a venit cu o noi tendințe pe piața imobiliară, resimțite în majoritatea marilor orașe analizate. Prețurile locuințelor au fost majorate, iar pretențiile proprietarilor se situează cu 8,4% peste nivelul din perioada similară a anului trecut.
Ce se întâmplă cu piața imobiliară
Începând cu luna septembrie, scumpirile de pe piața imobiliară au continuat să crească. În Capitală, apartamentele s-au scumpit în ultima lună cu 1,9%, de la 1.123 la 1.144 de euro pe metru pătrat; diferența față de nivelul atins în septembrie anul trecut (respectiv 1.086 de euro pe metru pătrat) este de 5,3%, așa cum informează imobiliare.ro.
Toamna este unul dintre cele mai aglomerate anotimpuri de pe piața imobiliară, mai ales în orașele cu centre universitare. Cu toate acestea, pretențiile proprietarilor au atins o cotă mult mai mare decât anul trecut.
Iar dacă până de curând Cluj-Napoca conducea clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, mai nou, primul loc este ocupat de Timișoara.
Criteriile de care țin cont cel mai adesea cumpărătorii sau chiriașii țin de poziționare în apropierea mijloacelor de transport în comun și a centrelor comerciale.
În ciuda scumpirilor de pe piața imobiliară, studenții caută prețurile cele mai accesibile și acceptă să facă anumite compromisuri pentru a locui într-o astfel de locuință. Astfel, renunță la preferințele legate de zonă sau poziționare și își aleg apartamentul în funcție de preț.
Prin apelarea la un agent imobiliar prfesionist însă, scumpirile locuințelor se transformă într-o problemă mai mică.
Manager Imobiliar urmărește întotdeauna cele mai bune oferte de pe piața imobiliară și este gata să vi le pună la dispoziție. Cei peste 12 ani de experiență ne-au ajutat să cunoaștem nevoile clienților noștri și să venim cu cele mai bune opțiuni în întâmpinarea lor.
Ne puteți contacta la numărul de telefon 0724 485 211 sau pe adresa de e-mail office@managerimobiliar.ro.
Apartamentele cu două camere sunt cele mai preferate de chiriași, în Capitală, spre deosebire de alte orașe din țară. Aproximativ 43% dintre clienți sunt în căutarea unor astfel de locuințe, conform unui studiu realizat de imobiliare.ro.
Pe de altă parte, 40% dintre chiriași optează pentru un apartament cu o cameră, în timp ce doar 17% sunt în căutarea unui apartament cu trei camere.
Lucrurile stau diferit în celelalte orașe din țară, unde clienții preferă mai degrabă un apartament cu o cameră sau chiar garsonieră. De exemplu, în Brașov, în topul preferințelor se situează apartamentul cu o cameră, spre care optează 25% dintre chiriași.
Care sunt lucrurile preferate de chiriași
În ceea ce privește pretențiile chiriașilor cu privirea la dotarea locuințelor, în Capitală, acestea au continuat să scadă timp de încă 12 luni, până în iunie 2015, după care au intrat pe un curs uşor ascendent. De altfel, oraşul cu cele mai mari preţuri la apartamente nu este Bucureştiul, ci Clujul.
În cea mai mare parte, alegerea unui apartament este condiţionată în primul rând de preţ, dar şi de existenţa transportului în comun, în special a metroului. Studenții sunt cei care caută locuințe cât mai ieftine, iar de multe ori preferă să se mute într-o zonă mai puțin accesibilă tocmai din acest motiv.
Astfel, studenți se transformă în tipul de chiriași căutați cel mai mult de proprietarii care nu doresc să investească foarte mult în dotarea apartamentelor și preferă să le dea spre închiriere în schimbul unor prețuri mai mici.
Dacă vorbim de cumpărători însă, locuinţele cu preţuri cuprinse între 30.000 de euro şi 80.000 de euro au fost printre cele mai numeroase din punct de vedere al tranzacţiilor efectuate, în anul 2015. Pe de altă parte, numărul tranzacțiilor imobiliare în valoare de 85.000 euro şi până la 150.000 euro a fost foarte mic.
Dacă sunteți în căutarea unei locuințe, fie că doriți să o închiriați, fie că doriți să o cumpărați, Manager Imobiliar vă stă la dispoziție! Vă punem la dispoziție o gamă largă de opțiuni ofertante!
Mutatul într-o casă nouă ne încarcă întotdeauna de stres și ne dă impresia că nu se va finaliza niciodată. Lucrurile pot fi însă mult mai simple dacă luăm lucrurile în ordine și ne organizăm eficient fiecare mișcare.
Pentru a tranforma mutatul într-o casă nouă într-un real succes nu este nevoie decât de urmărirea unor pași simpli, care ne vor ușura foarte mult munca.
5 trucuri care fac mutatul într-o casă nouă să pară o nimica toată
Planifică din timp – Încearcă să ții cont de câteva lucruri esențiale, de care vei avea neapărată nevoie în noua locuință, și asigură-te că vei dispune de ele la momentul mutării. Prin urmare, este important ca înainte de a te muta propriu-zis, să rezolvi orice problemă legată de electricitate, gaze, telefonie fixă, internet sau alte detalii.
Fă o listă și folosește-ți inteligent timpul – Întocmește-ți o listă cu lucrurile pe care le ai de făcut și încearcă să le pui în ordinea importanței lor. De asemenea, asigură-te că alegi un mijloc de transport încăpător, pentru a salva din drumurile pe care le ai de făcut pentru a aduce aduce toate bagajele.
Împachetează lucrurile în cutii și marchează-le cu detalii despre conținut, astfel îți va fi mult mai simplu să le găsești și să le pui în locul cel mai potrivit.
Înainte de a pune toată casa în ordine, încearcă să îți aranjezi așa cum îți dorești, în primul rând, camera ta. Acest lucru îți va da un sentiment de relaxare, iar locul pregătit se va dovedi de mare folos atunci când vrei să te retragi pentru un moment și să uiți de toată zarva din restul casei.
Aminstește-ți că mutatul într-o casă nouă este o bucurie și nu un stres. Este adevărat că nu este tocmai ușor să îți pui lucrurile în ordine, dar gândește-te la bucuria pe care o vei avea când totul va fi gata.
Piața imobiliară este plină de oferte, însă ce ne facem atunci când bugetul nostru nu ne permite prea multe și avem nevoie de o chirie mică? Ei bine, cheia stă în negociere și în modul în care știm să ne punem în ordine prioritățile.
Trebuie să știm că niciun preț nu este bătut în cuie, iar noi, ca posibi viitori chiriași, trebuie să încercăm întotdeauna să ajungem la un punct de negociere cu proprietarii. Nu este imposibil să găsim un loc unde să ne simțim ca acasă și unde să plătim o chirie mică.
Iată, deci, care sunt elementele cheie care ne pot aduce succesul într-un proces de negociere pentru o chirie mică:
Încearcă să dai dovadă de hotărâre și siguranță – Acest lucru poate fi demonstrat, cel mai adesea, prin încheierea unui contract pe o perioadă mai mare de timp. Un proprietar vă fi mai tentat să își aleagă un chiariaș care vrea să semneze un contract pe 1-2 ani, decât unul care cere semnarea unui contract pe câteva luni.
Fii credibil și demonstrează că ești un om responsabil – La întâlnirea cu proprietarul trebuie să încerci să scoți în evidență faptul că ai un loc de muncă stabil și îți poți plăti fără întârzieri datoriile. Este foarte posibil ca proprietarul să te aleagă pe tine, fiind de acord să stabilească o chirie mai mică, doar pentru că i-ai inspirat încredere.
Nu uita, ținuta este și ea importantă – Poate de multe ori uităm să punctăm și acest aspect atunci când mergem la întâlniri cu proprietarii, însă este foarte important să ținem cont de el. Vestimentația poate spune multe despre o persoană, iar de multe ori suntem criticați greșit. Așadar, este important să adoptăm o vestimentație cât mai serioasă.
Alege un agent bun, care poate negocia cele mai bune prețuri – Un agent profesionist și de încredere este una dintre cele mai bune soluții pentru găsirea unei locuinșe cu o chirie mică.
Dacă ești în căutarea unei chirii convenabile, Manager Imobiliar este gata să îți sară în ajutor! Sună-ne la numărul de telefon 0724 485 211 și spune-ne cum ar trebui să arate locul ideal, iar noi vom începe imediat căutarea pentru tine!
Decizia de a ne cumpăra o locuință nouă poate veni din diverse motive, mai mult sau mai puțin întemeiate. Important este să ne dăm seama că înainte de a lua o decizie privind schimbarea locuinței, trebuie să analizăm cu atenție situația și să ne punem mai multe întrebări.
Printre întrebările la care trebuie să ne răspundem nouă înșine atunci când cumpărăm o locuință nouă se numără:
Ce îi lipsește locuinței actuale? Trebuie să ținem cont de faptul că uneori este mai avantajos să încercăm să acoperim lipsurile imobilului în care locuim decât să ne cumpărăm o locuință nouă. Dacă schimbările pe care ni le dorim nu sunt majore, atunci pot fi acoperite și nu avem un motiv real în schimbarea locuinței.
Dispunem de bani puși deoparte pentru a ne permite schimbarea pe care ne-am propus-o? Vânzarea vechii locuințe poate să nu acopere suma pe care o necesită o locuință nouă, așa că vom avea nevoie de mai mulți bani pentru a începe cu adevărat schimbarea. De cele mai multe ori, schimbăm locuința pentru că ne dorim un spațiu mai mare sau într-o zonă mai bună. Aceste lucruri ne vor costa cu acel puțin 10.000 – 15.000 mai mult decât valoarea vechii locuințe. Dacă nu dispunem de bani, trebuie să ne întrebăm dacă suntem sau nu dispuși să apelăm la un credit bancar.
Suntem influențați de motive reale sau ne lăsăm pradă sentimentelor? Schimbarea unei locuințe este influențată de cele mai multe ori de dorințe emoționale, pe care nu ar trebui să le lăsăm să ne conducă deciziile. Așadar, înainte de a începe să căutăm o locuință nouă, trebuie să ne dăm seama care este de fapt motivația acestei dorințe de schimbare.
Manager Imobiliar vă așteaptă cu unele dintre cele mai bune oferte de imobile de pe piață. Așteptăm să ne contactați la numărul de telefon 0724 485 211 sau la adresa de e-mail office@managerimobiliar.ro. În cei peste 12 ani de experiență, am învățat să le oferim clienților noștri exact ceea ce își doresc, cu maximă promptitudine!
Vânzarea unei locuințe are mult mai multe șanse să se transforme într-un succes atunci când apelăm la un agent imobiliar. Problema este, de cele mai multe ori, dacă persoana pe care am ales-o este de încredere sau nu.
Sunt mai multe semne care ne demontrează dacă un agent imobiliar este profesionist și demn de încrederea noastră.
Iată care sunt aspectele pe care trebuie să le luăm în seamă:
Lucrează pe bază de contract – Un agent imobiliar profesionist vă va pune la dispoziție un contract încă de la prima sau a doua întâlnire. Acest lucru nu trebuie să vă alarmeze. ci ar trebui să vă asigure că ați apelat la un agent care vrea să își asigure legal serviciile. Mai mult decât atât, dumnevoastră vă veți asigura, de asemenea, o colaborare sigură, în limita legii.
Este recomandat de multe persoane – Este de la sine înțeles că un agent imobiliar care este recomandat de multe persoane din jurul vostru este unul de încredere, pentru că acesta este modul în care și-a câștigat simpatia și respectul celor din jur. Prin urmare, nu uitați că recomandările sunt extrem de importante atunci când alegem un agent imobiliar.
Inițiază o întâlnire înainte de a începe o colaborare – Un agent profesionist știe foarte bine că pentru a începe o colaborare are nevoie să înțeleagă foarte bine nevoile și așteptările clienților săi, iar acest lucru necesită o întâlnire față în față.
Nu va publica oferta unei locuințe pe care nu a vizionat-o – Este absolut necesar ca un agent imobiliar să vizioneze o proprietate înainte de a o promova, publicând o ofertă. Niciun agent imobiliar de încredere nu va accepta să promoveze un produs pe care nu îl cunoaște în totalitate, pentru a putea mai apoi să îl prezinte cu acuratețe potențialilor cumpărători sau chiriași.
Pentru a lua legătura cu un agent imobiliar de încredere, vă invităm pe Manager Imobiliar! De asemenea, ne găsiți la următorul număr de telefon: 0724 485 211.
Prețul cerut pentru chirie rămâne, fără niciun dubiu, cel mai important aspect atunci când suntem în căutarea unei locuințe. Acesta este stabilit, în mare parte, și de zona unde este plasat imobilul în care urmează să ne mutăm.
În general, prețul pe care îl cere un proprietar pentru chirie este calculat în funcție de valoarea imobilului. Prin urmare, pentru zonele în care prețul pentru cumpărarea unei locuințe este mare, va fi stabilită, de asemenea, o chirie mult mai scumpă.
Cea mai scumpă zonă din București este zona Aviatorilor, unde prețul unui apartament ajunge chiar și la 2.500 de euro pe metru pătrat. Aceasta este urmată de zona de nord a Capitalei, unde doritorii plătesc aproximativ 2.200 de euro pe metru pătrat pentru cumpărarea unei locuințe.
Chiar și ghidându-ne după aceste aspecte, tot mai rămân unele de luat în considerare. Cei care stau cu chirie pot fi forțați să plătească mai mult pentru a locui în blocuri care sunt situate aproape de mijloacele de transport în comun, de parcuri sau de centre comerciale importante, precum mall-uri sau supermarket-uri.
Cartierele unde putem găsi locuințe cu o chirie mică sunt Rahova, Berceni, Drumul Taberei, Pantelimon, Titan, Crângași, Militari, Dristor sau Colentina.
De exemplu, în Drumul Taberei, cele mai mici preţuri pentru garsoniere sunt de circa 200 de euro pe lună, în timp ce cele mai scumpe au o chirie de circa 250 de euro. Mai mult decât atât, cele mai ieftine apartamente cu trei camere pot fi închiriate cu circa 300 de euro pe lună, faţă de media de 330 de euro pe lună valabilă pentru acest segment.
Titan este un cartier bucureștean bine cotat, datorită apropierii sale de parc şi de metrou. Tocmai de aceea, este căutat, fiind considerat printre cele mai accesibile zone din București. Aici, cele mai ieftine garsoniere pot avea o chirie de 200 de euro pe lună.
Manager Imobiliar vă stă la dispoziție cu cele mai avantajoase oferte! Ne puteți contacta la numărul de telefon 0724 485 211! De asemenea, vă așteptăm cu drag pe site-ul nostru, unde apare o mică parte din imobilele pe care vi le putem oferi!