
Luminița Caramihai
Manager Imobiliar
Luminița Caramihai
Manager Imobiliar
Bine ați venit! Dacă sunteți în căutarea unui manager imobiliar care să vă găsească locul potrivit pentru birou sau dezvoltarea afacerii, atunci vă aflați unde trebuie!
Pentru a găsi imobilul ideal, vom analiza împreună oferta de pe piață care corespunde cerințelor dvs. și vă voi oferi consultanță și sfaturi utile — iar odată ce găsim imobilul potrivit, ne ocupăm de vizionări, ofertare și finalizarea tranzacției.
De ce eu și nu altcineva? Pentru că am capacitatea de a rezolva rapid cerințele clienților și vin cu rezolvări eficiente și de durată la orice situație intervine. Pentru a vă ajuta să găsiți ce aveți nevoie, mizez de fiecare dată pe disciplină, perseverență și, mai ales, pe o atitudine pozitivă. Profesia de agent imobiliar implică, în primul rând, o capacitate excelentă de comunicare, dar și promptitudine, seriozitate și flexibilitate.
Aventura mea în lumea imobiliarelor a început în urmă cu peste 20 de ani, atunci când am încercat să îmi fac o intrare cât mai lină în profesie. M-am încăpățânat să nu scap din ochi niciun detaliu important, pentru a fi cât mai aproape de excelența în acest domeniu.
După ani buni în care am învățat cum să fii cel mai bun în ceea ce faci, m-am simțit pregătită să pornesc singură în această călătorie și am înființat propria agenție imobiliară, care se bucură de un real succes, datorită recomandărilor primite de la clienți și colaboratori.
Mă ocup, în mod special, de închirierea de spații comerciale și industriale pentru birouri. Am ales să mă adresez întotdeauna unui public cât mai larg și m-am adaptat oricăror categorii de cerințe.
Experiența m-a ajutat să învăț cât mai multe despre clienții mei, iar astăzi am ajuns să fiu mereu pregătită să le înțeleg nevoile și să găsesc o rezolvare pentru ei, în cel mai scurt timp posibil. Și pentru că acești oameni sunt foarte importanți pentru mine, am încercat să îi țin mereu aproape de ceea ce fac, astfel încât să îmi devină la fel de fideli precum le-am fost eu lor pe parcursul colaborării.
Pentru mine, succesul pornește de la a-ți dori mereu mai mult, astfel încât să fii într-un continuu proces de reinventare. Reușita în profesia de agent imobiliar depinde de dăruirea de care dai dovadă și de munca pe care o depui.