Cuvinte cheie: imobile de inchiriat

Sfaturi: Cum putem obține o chirie mică

Nicoleta Ungureanu 29/08/2016

Piața imobiliară este plină de oferte, însă ce ne facem atunci când bugetul nostru nu ne permite prea multe și avem nevoie de o chirie mică? Ei bine, cheia stă în negociere și în modul în care știm să ne punem în ordine prioritățile.

Trebuie să știm că niciun preț nu este bătut în cuie, iar noi, ca posibi viitori chiriași, trebuie să încercăm întotdeauna să ajungem la un punct de negociere cu proprietarii. Nu este imposibil să găsim un loc unde să ne simțim ca acasă și unde să plătim o chirie mică.

Iată, deci, care sunt elementele cheie care ne pot aduce succesul într-un proces de negociere pentru o chirie mică:

  1. Încearcă să dai dovadă de hotărâre și siguranță – Acest lucru poate fi demonstrat, cel mai adesea, prin încheierea unui contract pe o perioadă mai mare de timp. Un proprietar vă fi mai tentat să își aleagă un chiariaș care vrea să semneze un contract pe 1-2 ani, decât unul care cere semnarea unui contract pe câteva luni.
  2. Fii credibil și demonstrează că ești un om responsabil – La întâlnirea cu proprietarul trebuie să încerci să scoți în evidență faptul că ai un loc de muncă stabil și îți poți plăti fără întârzieri datoriile. Este foarte posibil ca proprietarul să te aleagă pe tine, fiind de acord să stabilească o chirie mai mică, doar pentru că i-ai inspirat încredere.
  3. Nu uita, ținuta este și ea importantă – Poate de multe ori uităm să punctăm și acest aspect atunci când mergem la întâlniri cu proprietarii, însă este foarte important să ținem cont de el. Vestimentația poate spune multe despre o persoană, iar de multe ori suntem criticați greșit. Așadar, este important să adoptăm o vestimentație cât mai serioasă.
  4. Alege un agent bun, care poate negocia cele mai bune prețuri – Un agent profesionist și de încredere este una dintre cele mai bune soluții pentru găsirea unei locuinșe cu o chirie mică.

Dacă ești în căutarea unei chirii convenabile, Manager Imobiliar este gata să îți sară în ajutor! Sună-ne la numărul de telefon 0724 485 211 și spune-ne cum ar trebui să arate locul ideal, iar noi vom începe imediat căutarea pentru tine!

Te așteptăm!

Întrebările la care trebuie să ne răspundem înainte de a cumpăra o locuință nouă

Nicoleta Ungureanu 22/08/2016

Decizia de a ne cumpăra o locuință nouă poate veni din diverse motive, mai mult sau mai puțin întemeiate. Important este să ne dăm seama că înainte de a lua o decizie privind schimbarea locuinței, trebuie să analizăm cu atenție situația și să ne punem mai multe întrebări.

Printre întrebările la care trebuie să ne răspundem nouă înșine atunci când cumpărăm o locuință nouă se numără:

  1. Ce îi lipsește locuinței actuale? Trebuie să ținem cont de faptul că uneori este mai avantajos să încercăm să acoperim lipsurile imobilului în care locuim decât să ne cumpărăm o locuință nouă. Dacă schimbările pe care ni le dorim nu sunt majore, atunci pot fi acoperite și nu avem un motiv real în schimbarea locuinței.
  2. Dispunem de bani puși deoparte pentru a ne permite schimbarea pe care ne-am propus-o? Vânzarea vechii locuințe poate să nu acopere suma pe care o necesită o locuință nouă, așa că vom avea nevoie de mai mulți bani pentru a începe cu adevărat schimbarea. De cele mai multe ori, schimbăm locuința pentru că ne dorim un spațiu mai mare sau într-o zonă mai bună. Aceste lucruri ne vor costa cu acel puțin 10.000 – 15.000 mai mult decât valoarea vechii locuințe. Dacă nu dispunem de bani, trebuie să ne întrebăm dacă suntem sau nu dispuși să apelăm la un credit bancar.
  3. Suntem influențați de motive reale sau ne lăsăm pradă sentimentelor? Schimbarea unei locuințe este influențată de cele mai multe ori de dorințe emoționale, pe care nu ar trebui să le lăsăm să ne conducă deciziile. Așadar, înainte de a începe să căutăm o locuință nouă, trebuie să ne dăm seama care este de fapt motivația acestei dorințe de schimbare.

Manager Imobiliar vă așteaptă cu unele dintre cele mai bune oferte de imobile de pe piață. Așteptăm să ne contactați la numărul de telefon 0724 485 211 sau la adresa de e-mail office@managerimobiliar.ro. În cei peste 12 ani de experiență, am învățat să le oferim clienților noștri exact ceea ce își doresc, cu maximă promptitudine!

Spuneți-ne de ce aveți nevoie!

Apartament sau casă? Care sunt avantajele acestora

Nicoleta Ungureanu 27/04/2016

Una dintre cele mai grele alegeri pe care o avem de făcut atunci când vrem să cumpărăm o locuință este dacă să ne orientăm spre un apartament sau o casă la curte. Fiecare dintre cele două imobile are avantajele și dezavantajele ei, de aceea, specialiștii imobiliari ne sfătuiesc ca înainte de a lua o decizie, să ne facem o listă în care să punem în balanță aspectele negative și cele pozitive.

Alegerea noastră depinde în primul rând, bineînțeles, de suma de care dispunem pentru achiziționarea noului imobil. Este de la sine înțeles că o casă la curte va presupune mai multe costuri decât un apartament, însă acest lucru nu este general valabil.

Avantajele cumpărării unei case

  1. Dacă îți construiești casa de la zero, atunci vei beneficia de avantajul de a îți putea decide fiecare aspect arhitectural al locuinței;
  2. Independență energetică – poți instala panouri solare, boilere etc.
  3. Intimitate – nu vei avea vecini la un perete distanță, prin urmare nu vei mai avea niciun conflict legat de zgomot ori eventuale defecțiuni ale instalațiilor din apartamente;
  4. Îți poți amenaja propria grădină sau un spațiu d epetrecut timp în natură;
  5. Poți avea animalede companie, fără a deranja vecinii.

Avantajele cumpărării unui apartament

  1. Vei putea intra rapid în posesia locuinței, fără a fi nevoit să aștepți construirea acesteia;
  2. Cheltuieli mai mici –  întreținerea unui apartament de două-trei camere va fi mult mai mică decât în cazul unei case cu un etaj, de exemplu;
  3. Nu trebuie să te ocupi de întreținerea gazonului sau a curții;
  4. Costul asigurării este mai mic la un apartament;
  5. Vei avea mult mai putin de asteptat decat pentru ridicarea unei case;
  6. Nu trebuie sa te ocupi intretinerea gazonului sau a curtii;
  7. Taxele sunt mult mai reduse la un apartament decat la o casa;

Dezavantajele apar și ele însă. Spre exemplu, dacă ne decidem să ne cumpărăm un apartament, trebuie să luăm în considerare: posibilitatea de a avea vecini gălăgioși sau de a avea parte de inundații, spațiul mic de depozitare, întreținerea lunară ce trebuie achitată.

Prețurile apartamentelor din București. Topul celor mai scumpe zone

Nicoleta Ungureanu 22/03/2016

După cum probabil știți deja, prețurile apartamentelor sunt stabilite în cea mai mare parte de zona în care acestea sunt situate. În timp ce prețurile unor apartamente nu trec de 1.000 de euro pe metru pătrat, altele se întind până la mai mult decât dublul acestei sume.

Locația face ca prețurile apartamentelor în cazul cărora specificațiile coincid (an de construcție, suprafață, amenajări) să difere considerabil. Pentru a vă introduce mai bine în acest subiect vă vom prezenta cele mai scumpe zone din București.

Pe primul loc se situează aria Kiseleff-Aviatorilor, unde prețurile apartamentelor ajung la 2.739 de euro pe metru pătrat. Cu toate acestea, în zona Herăstrău-Nordului, un apartament poate fi achiziționat cu aproximativ 2.462 de euro pe metru pătrat, în comparație cu 2.203 euro pe metru pătrat în Dorobanți-Floreasca.

Dacă ne îndreptăm atenția spre alte zone, vom vedea o diferență majoră, prețurile apartamentelor scăzând deja sub 2.000 de euro pe metru pătrat. Astfel, pe locul patru în lista celor mai scumpe zone se află aria Cotroceni, unde prețurile sunt în jur de 1.650 de euro pe metru pătrat.

În zona Aviației prețul scade chiar mai mult, fiind în jur de 1.620 de euro pe metru pătrat. Vedem astfel o diferență majoră între prețurile din zona Kiseleff-Aviatorilor și aceste ultime două zone.

În celelalte zone, precum Dacia, Unirii, Decebal și Calea Călărașilor, prețurile apartamentelor se înscriu, fără niciun dubiu,  în intervalul 1.400-1.600 de euro pe metru pătrat.

Dacă luăm în considerare cartierele tradiționale, prețurile apartamentelor sunt mai mari, în comparație cu alte zone, în cartierele 1 Mai, Tineretului și Mihai Bravu, sumele fiind în jur de 1.570, 1.330 și 1.300.

Manager Imobiliar studiază cu atenție piața și găsește cele mai avantajoase oferte pentru dumnevoastră! Tot ce trebuie să faceți este să ne oferiți încrederea dumneavoastră și să ne contactați pentru a ne spuen care este imobilul pe care vi-l doriți!

Vă așteptăm pe managerimobiliar.ro!

Cât de mult influențează calitatea mobilierului prețul unei chirii

Nicoleta Ungureanu 29/02/2016

Nu știm dacă v-ați gândit la asta până acum, însă calitatea mobilierului decide în mare parte prețul unei chirii. În cazul în care se dispune de un mobilier sub standardul zonei, acest aspect scade chiria unei locuinţe cu 10-20% în nordul Capitalei.

Cu toate acestea, cea mai mare parte dintre oameni caută apartamente mobilate modern, chiar dacă acest element crește prețul unei chirii. Aproximativ 70% dintre cetățenii străini preferă să închirieze apartamente mobilate, cele mai de succes în topul preferințelor fiind imobilele recent construite, cu finisaje de calitate superioară și locuri de parcare subterane, conform arenaconstruct.ro.

Prin urmare, nu uitați ca atunci când acceptați prețul unei chirii, să luați în considerare și calitatea mobilierului din toate camerele imobilului pe care doriți să îl închiriați. Calitatea mai scăzută a acestuia vă poate permite să renegociați prețul, până ajungeți la o sumă convenabilă pentru ambele părți.

Este de la sine înțeles că proprietarul imobilului va încerca în majoritatea cazurilor să supraaprecieze valoarea locuinței, stabilind un preț mai mare decât ar merita în realitate. La o privire atentă, vă puteți da ușor seama de diferența dintre imobilele care au fost mobilate cu scopul de a fi închiriate, și cele amenajate cu scopul de a fi folosite în scop propriu.

Cele care nu au fost gândite de la început ca imobile care urmează să fie închiriate, această decizie fiind luată ulterior, sunt bine realizate, cu finisaje de calitate și mobilier uneori chiar avangardist.

Spre deosebire de acestea însă, celelalte sunt amenajate sărăcăcios, cu  un aspect de cameră de hotel, bazate mai mult pe funcționalitate decât pe aspect.

Prețul unei chirii va fi întotdeauna mai mare în cazul locuințelor din prima categorie și mereu mai ieftine în cazul locuințelor din cea de-a doua categorie. Așadar, să aveți o atenție sporită la aceste detalii!

Vă așteptăm pe managerimobiliar.ro pentru a vă ajuta cu închirierea locuinței ideale!